Ciao...

Pentru ca am un chef insolubil de a lasa ADM-ul in pace, ma rezum sa scriu pe blog. Iar. Metoda mea de a ma relaxa.
De cand am venit in Timisooara, m-am mai schimbat putin, mai ales ca am facut cunostinta cu multi oameni. Nu neaparat ca au avut un efect foarte mare asupra mea, dar stiu ca sunt ceva impulsiva si agitata, iar cei de acasa ma cunosc prea bine. Pe cand aici, e alta poveste, a trebuit sa ma temperez putin, sa fiu relaxata.
Si asa am devenit calma, mai ales la examene sau partiale. Am inceput sa linistesc lumea, cel putin pe cei din grupa mea, sa-i fac putin mai optimisti, ca doar un examen nu ne va omori.
Din fiinta agitata din liceu, am devenit fiinta mai relaxata. Don't get me wrong, tot mai am gradul meu de isterie, dar ma rezum sa spun asta numai anumitor persoane.
Facultatea s-a dovedit sa fie altfel decat mi-am imaginat.
Profesori noi, care mai de care, fiecare cu cerintele sale. Pe de-o parte ii inteleg ca trag asa de mult de noi, pt ca intr-un fel sau altul, putem rani omul, sau putem sa-l ajutam sa-i fie mai bine. Ok, stiu ca nu sunt medic generalist, de fapt nici nu sunt medic, sunt medicinista in tainele stomatologiei, dar de slujba asta sunt legate multe capacitati motorii si senzitive ale capului si presupun ca nimeni nu ar vrea sa ajunga cu o jumatate de fata atarnata si cealalta sanatoasa.
Sunt multe chestii la mijloc pana sa devii medic, de altfel sunt cateva materii de care as putea cu cel mai mare drag sa ma lipsesc.
Si as spune multe, dar ma tem ca se va ajunge din gura in gura, asa ca ma abtin sa comentez.
Timisoara e frumoasa. Chiar e frumoasa. Are o istorie proprie. Imi plac cladirile, imi place agitatia de aici, imi plac fantaniile pe post de giratoriu, imi plac podurile, imi plac parcurile, imi place soarele de aici. Simti ca traiesti intr-o noua lume. Imi place mirosul de dimineata al orasului, imi place inghetata de aici. Imi place sa merg prin Piata Operei, unde porumbeii se simt ca la ei acasa si carora nici nu le pasa daca sunt calcati sau nu. S-au obisnuit atat de mult cu oamenii, zici ca suntem de ai lor. Si copii de aici, asa fericiti sunt cand le da de mancare porumbeilor.
Imi place sa ma uit la Catedrala dinspre Piata Operei. E asa de mare si eleganta, decenta, dar cu un farmec aparte. Si daca intri, nu ai cum sa nu ramai uimit. Pe atat de spectaculoasa pe dinafara, pe atat de fascinanta inauntru.
Imi plac stradutele din centrul vechi al Timisoarei, imi place ca sunt atatea ceainarii sau librarii cu ceainarii.
Imi place mirosul de tei al orasului, parcurile pline de flori, pe alocuri chiar si Bega, dar atunci cand nu ploua.
Mi-ar placea sa ma pierd prin oras, dar din pacate nu am parte de luxul acesta. Sesiunea e inceputa, parca e prea cald pe afar, iar ca sa surprinzi bine orasul, ai nevoie de un aparat de fotografiat si un insotitor pe masura. Iar la momentul acesta, cel putin de primul lucru duc lipsa.
Doar mi-ar placea sa inteleg Timisoara asa cum ar trebui. Fara masini, fara ambuteiaje, fara zgomote. Sa retraiesc istoria cat pot de mult.
Timisoara e caminul meu pt 6 ani. Un an aproape s-a dus. Pe ceilalti 5 astept sa-i umplu cu mai multe rasete, bucurii, stari de bine si multi prietenii.

Ciao din Timisoara.